Tag Archives: atelier de creatie

Spectacol-atelier pentru copii: În poiana din pădure

Copiii sunt aşteptaţi „În poiana din pădure”, alături de Aricica şi prietenii ei, la clubul Round Hill din Cluj-Napoca. Spectacolul atelier va avea loc sâmbătă, 29 august, începând cu ora 10.30. Aventurile personajelor de poveste, inspirate din cartea Luciei Muntean „Povestea puiului de arici”, vor fi puse în scenă cu ajutorul umbrelor. Apoi, în cadrul atelierului, copiii vor realiza propriile personaje şi se vor juca în spatele cortinei, realizând ei înşişi un minispectacol. Durata: 1 oră Vârsta recomandată: 2 ani + Cost*: 25 lei/copil

Read more

Un nou club pentru copii în Cluj-Napoca: Round Hill

Un nou club pentru copii îşi deschide oficial porţile vineri, 10 iulie, de la ora 17.30. Round Hill Club este un centru educaţional pentru copii şi părinţi deopotrivă, fiind situat în cartierul Dâmbu Rotund. Cei mici vor putea participa la ateliere creative, cursuri împărţite pe grupe de vârstă, se pot înscrie în clubul de vacanţă sau îşi pot organiza petreceri. Vor fi disponibile ateliere de educaţie timpurie pentru cei mai mici dintre copilaşi, dar şi pentru mămici. Mai multe informaţii despre

Read more

Club de vacanţă pentru copii la Caravana Veseliei

Caravana Veseliei îi aşteaptă pe copii şi în vacanţă, mai ales că vor avea mult mai mult timp liber la dispoziţie. Echipa Caravanei a pregătit o mulţime de activităţi şi ateliere educative, astfel că cei mici vor şi învăţa lucruri noi, pe lângă reprizele de distracţie. Iată programul propus pentru vacanţa de vară, începând cu data de 22 iunie:

Read more

Atelier de ceramică pentru copii, la Caravana Veseliei

Caravana Veseliei îi aşteaptă pe cei mici la un nou atelier de ceramică: “Peştişorul fermecat”. Atelierul este organizat la sediul clubului, din str. Bartok Bela nr. 9, joi, 11 iunie 2015, începând cu ora 18. În cadrul atelierului, copiii vor fi iniţiaţi în arta ceramicii şi a modelajului, vor învăţa să modeleze în basorelief un peştişor. Obiectele rezultate, după ce vor fi arse, vor fi pictate în cadrul unui atelier viitor. Durata: 1 oră Vârsta: 3 ani + Cost: 22 lei. (părinţii nu plătesc). Cel

Read more

1 iunie: Activităţi în Parcul Central

Weekendul acesta este dedicat celor mici, la LollyBoom – festivalul pentru întreaga familie! Pentru că luni, 1 iunie, este Ziua copilului, iar vremea se anunţă a fi foarte frumoasă, Fantasmagia, împreună cu Pikaso Events, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, organizează festivalul LollyBoom, în Parcul Central din Cluj, în perioada 30 mai -1 iunie. Programul festivalului este diversificat. Puteţi să îi înscrieţi pe cei mici la ateliere de creaţie, ateliere de pictură pe figurine de ceramică, la atelierele de gătit, ateliere de muzică, de

Read more

Expoziţie de ceramică şi pictură creată de copii, la Bastionul Croitorilor

O expoziţie cuprinzând lucrări ceramice și picturi pe sticlă create de copii se va desfăşura în perioada 1 – 8 iunie, la Bastionul Croitorilor. Vernisajul expoziției „1 iunie – Copilărie fericită” va avea loc în data de 2 iunie, începând cu ora 18, în aceeași locație. Lucrările expuse sunt realizate de copii între 3 și 10 ani, participanți la ateleriele de creație din cadrul Clubului Oz, MiniReactor, Caravana Veseliei și comuna Florești, sub coordonarea artistei plastice Liliana Csaki. Expoziția va fi deschisă

Read more

1 iunie la Cluj: Au început înscrierile la atelierele LollyBoom!

Festivalul LollyBoom, care va avea loc în Parcul Central din Cluj în perioada 30 mai -1 iunie, anunţă startul înscrierilor la atelierele speciale din cadrul evenimentului. Copiii vor putea experimenta în cadrul atelierele creative tot ce îşi doresc. Li se pregătesc activităţi dinamice, concursuri şi multe surprize pentru toată familia! De la ateliere de gătit, de hand-made sau experimente ştiinţifice, până la concerte şi spectacole în aer liber; iar baloanele modelate, mascotele şi personajele din poveştile preferate ale copiilor îi vor duce pe cei

Read more

1 iunie la Cluj: LollyBoom în Parcul Central

Copiii vor fi vedete de 1 iunie la Cluj-Napoca, iar părinţii au de unde să aleagă, dacă vor să îi distreze şi să îi răsfeţe pe cei mici. Astfel, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, în perioada 30 mai – 1 iunie, Primăria organizează o sărbătoare veritabilă a familiei, care va include cele mai frumoase activități și jocuri. Festivalul va cuprinde ateliere de creaţie, spectacole de teatru, de magie, concerte, dans, proiecţii de film, concursuri şi multe alte surprize.

Read more

Atelier de pictură la Caravana Veseliei

Caravana Veseliei îi aşteaptă pe cei mai mici artişti la atelierul de pictură și tehnici de pictură “Magia culorilor calde și reci”, care se va desfășura joi, 7 mai, de la ora 18. În cadrul atelierului, copiii vor învăța tehnici de pictură, se vor familiariza cu noțiuni introductive despre culori și contraste cromatice, urmând a le pune ulterior în practică prin realizarea unei picturi. Desenul va fi realizat cu o sfoară. Durata: 1 oră Varsta: 3 ani + Cost: 20 lei.

Read more

Ateliere speciale în aşteptarea Paştelui, la Caravana Veseliei. Câştigă invitaţii gratuite!

În aşteptarea sărbătorilor pascale, Caravana Veseliei a pregătit ateliere speciale pentru copii, în Săptămâna Mare. Ca un cadou venit mai devreme de la Iepuraş, vă oferim câte o invitaţie gratuită la fiecare dintre aceste ateliere – nu trebuie decât să comentaţi la acest articol, spunându-ne la care dintre ele doriţi să participaţi. Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi, în fiecare zi, la ora 12. Iată programul detaliat al atelierelor din această săptămână: Marţi, ora 18: Atelier de creaţie

Read more
1 2 3