Monthly Archives: septembrie 2017

Campanie de educație rutieră: comportament în trafic (mașina)

Dragi copii, pentru a călători în siguranţă într-o maşină, este necesar să respectaţi câteva reguli. Cel mai important este ca toți pasagerii mașinii, precum și șoferul, să poarte centura de siguranță. Copiii cu înălţimea sub 135 de centimetri trebuie să folosească scaunele de maşină speciale. Acestea sunt elemente care vă vor proteja în cazul unui accident. Pasagerii trebuie să rămână cât mai liniștiți în mașină, fără să facă gălăgie sau să arunce diverse obiecte. Altfel, riscaţi să distrageţi atenţia şoferului

Read more

Campanie de educație rutieră: Siguranța pe stradă (traversarea)

Dragi copii, atunci când parcurgeţi singuri drumul de acasă până la şcoală şi înapoi, trebuie să respectaţi câteva reguli simple, care vă ajută să fiţi în siguranţă. Traversați numai prin locurile special amenajate, pe zebră. Dacă există semafor, așteptați să apară culoarea verde pentru pietoni, înainte să porniți. Înainte să traversaţi strada, asiguraţi-vă temeinic: uitaţi-vă întâi în stânga, apoi în dreapta, şi abia atunci puteţi traversa – dacă nu vine nicio maşină sau după ce maşina se opreşte. Atenţie! Chiar

Read more

Campanie de educație rutieră: comportament în trafic

Bicicleta este un mijloc de transport tot mai des utilizat. Atenție, însă: bicicliştii trebuie să respecte anumite reguli, pentru siguranţa personală şi pentru buna desfăşurare a traficului: Înainte de a schimba direcţia de mers, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul; Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, mergeţi numai în coloană, câte unul; Nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers,

Read more

Campanie de educație rutieră: Siguranța pe stradă

Dragi copii, atunci când parcurgeţi singuri drumul de acasă până la şcoală şi înapoi, trebuie să respectaţi câteva reguli simple, care vă ajută să ajungeţi în siguranţă. Mergeți doar pe trotuar, nu coborâți pe partea carosabilă, nu ieșiți printre mașinile parcate pe marginea străzii – șoferii nu vă pot observa la timp și riscați să fiți accidentați! Nu traversați la întâmplare şi nu alergați pe partea carosabilă! Dacă nu există o trecere de pietoni pe strada voastră, traversaţi numai pe

Read more

Campanie de educaţie rutieră: Busone – Autobuzul copiilor, Ediţia a IV-a

A început o nouă toamnă și un nou an şcolar, iar InfoTrafic – Radioul de pe strada ta demarează campania Busone – Autobuzul copiilor, devenită deja tradiție, ajunsă la a patra ediție. Campania de educare a copiilor cu privire la comportamentul pe stradă şi în trafic este organizată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Partener media al campaniei este publicaţia Transilvania Reporter. Campania se desfăşoară în perioada 18 septembrie – 8 octombrie și se va încheia, ca de obicei, cu

Read more