Monthly Archives: martie 2017

„Motanul încălţat”, spectacol de operă pentru copii

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îi invită pe cei mici la un spectacol special conceput pentru ei: „Motanul încălţat”. Spectacolul va avea premiera în data de 17 martie, de la ora 18.30, iar următoarea reprezentaţie va fi două zile mai târziu, pe 19 martie, tot de la 18.30. Cu adevărat receptivi la curiozitatea și energia care caracterizează vârsta copilăriei, realizatorii acestei producții – regizorul Traian Savinescu, dirijorul Adrian Morar și scenograful Viorica Petrovici – și-au propus să aducă în fața

Read more

„Prinţesa urbană” vine la Cluj

Burtici Fericite, un proiect al asociaţiei Învaţă să dăruieşti, vine în sprijinul comunităţii locale de mame cu o serie de evenimente şi seminarii unite sub egida Copii liniştiţi, părinţi fericiţi – primul dintre acestea urmând să aibă loc joi, 16 martie, la Casino, în Parcul Central Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc între orele 15.00-19.00 şi le va avea ca invitate pe Ioana Chicet-Macoveiciuc, autoare de cărţi şi blogger influent (printesaurbana.ro), şi pe dr. Hana Decean, dermatolog. Cei prezenți la conferință

Read more