Ultimul spectacol al anului 2021 pe scena Teatrului „Puck”: „Dănilă Prepeleac”

Duminică, 19 decembrie (de la 11 și 12.30), precum și marți, 21 decembrie (de la ora 18), cei mici sunt așteptați la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, încheind astfel spectacolele de pe scena instituției în anul 2021.
Primul spectacol al săptămânii a fost „Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle și a avut loc marți, 14 decembrie, cu casa închisă.

Micii spectatori clujeni sunt așteptați duminică, 19 decembrie, de la orele 11 și 12.30, dar și marți, 21 decembrie, de la ora 18, să urmărească aventurile de necrezut ale lui Dănilă Prepeleac. Realizat după povestea omonimă a lui Ion Creangă, spectacolul are scenariul, regia şi ilustraţia muzicală semnate de Traian Savinescu și s-a bucurat de mare succes la public încă de la primele reprezentații. Este interactiv, dinamic și colorat, completat de discursul și pățaniile de necrezut ale lui Dănilă, un om cam leneș și sărac, dar isteț și plin de haz.

Aventurile lui încep în ziua în care fratele cel chibzuit și harnic îl trimite la târg să-și vândă cei doi boi și să cumpere un car și doi boi mai mici. Dănilă intră, astfel, într-un șir de peripeții care includ până și „lumea dracilor”, dar, ca un adevărat erou de poveste, reușește să le descurce pe toate.
Scenografia este semnată de de Epaminonda Tiotiu. Distribuția este alcătuită din Ionuţ Constantinescu, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Călin Mureşan și Robert Trifan.

Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Comments

comments