„Spiridușul voinic” încheie stagiunea la Teatrul „Puck”
Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia Andreei Bolovan, ultimul spectacol de la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca din stagiunea 2018-2019.
Spectacolul va avea loc duminică, 30 iunie, de la ora 11. Premiera din aprilie a acestuia a marcat debutul în regie al Andreei Bolovan, actor-păpușar la Teatrul „Puck”. Totodată, ea semnează și scenariul producției.
„Am ales această poveste datorită faptului că include animale fantastice și spiriduși, personaje pe care le întâlnim destul de rar în spectacolele de teatru de păpuși de la noi din țară”, precizează ea.
Astfel, este un titlu care li se poate adresa atât copiilor de la trei ani în sus, cât și părinților și adulților care iubesc teatrul de păpuși în general.
E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.
„Tema spectacolului se concentrează pe ideea că poți să fii voinic, chiar dacă ești mic. Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu spiridușul Cic, personajul principal, jucat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele și proiectele și nici idealurile”, subliniază Andreea Bolovan.
Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.
Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.