Spectacolul „Punguța cu doi bani” revine pe scena Teatrului „Puck”

Unul dintre cele mai îndrăgite titluri ale momentului din repertoriul Teatrului „Puck”, „Punguța cu doi bani”, revine duminică, 25 noiembrie, pe scena instituției cu două reprezentații, de la orele 11 și 12.30. Sâmbătă, 24 noiembrie este programat spectacolul „Micimackó/„Ursulețul Winnie Pooh”, de la ora 11.

Spectacolul „Punguţa cu doi bani”, după Ion Creangă, în regia lui Decebal Marin, are o scenografie impresionantă și redă redată într-o manieră de un comic irezistibil povestea binecunoscută care are în prim-plan aventurile pline de haz ale cocoşului şi punguţei sale pierdute. În această viziune regizorală, povestea li se adresează și celor mari.

„Trezirea cocoşului semnifică, de fapt, trezirea principiului solar, pozitiv, emisiv necesar în lupta cu inerţia, tendinţele grosiere, stagnante, prezente în fiecare dintre noi. În piesă, povestea şi călătoria iniţiatică a cocoşului este îmbogăţită de personaje şi situaţii noi, care, prin ritm, culoare şi umor pigmentează şi întregesc atât jocul vieţii, cât şi jocul cosmic”, detaliază regizorul Decebal Marin.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustraţia muzicală de Traian Păcurar. Distribuţia este alcătuită din Ramona Atănăsoaie, Andra Ştefan, Iulian Lungu, Călin Mureşan, Ionuț Constantinescu, Robert Gutunoiu, Adina Ungur, Angelica Pamfilie şi Ion Iurcu.

Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.


Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 11 are loc pe scena Teatrului „Puck” spectacolul „Micimackó/„Ursulețul Winnie Pooh”. Acțiunea se petrece în Pădurea de 100 de acri, casa plină de veselie a ursulețului și a prietenilor săi, timidul Purceluș, Iepurele cel ager, melancolicul Aiurel, exuberantul Tigru, blânda Kanga cu aventurosul ei Roo și înțeleptul domn Bufniță.

Regia este semnată de Kovács Ildikó, scenografia de Valentin Codoiu, muzica de Péter Vermesy, iar György László este asistent de regie. Din distribuție fac parte Giriti Réka, Pünkösti Laura, Patka Ildikó, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, spectacolul „Țara lui Împreună”, de Ovidiu Pecican, în regia lui M. Chris Nedeea, se va juca la Iulius Mall sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19.

În această săptămână s-a mai jucat la sediul teatrului spectacolul „Rățușca cea urâtă”, cu regia semnată de Varga Ibolya (luni, 19 noiembrie), iar „Fata babei și fata moșului”, în regia Angelicăi Pamfilie a avut o reprezentație la Liceul Pedagogic din Cluj-Napoca (marți, 20 noiembrie). De asemenea, spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas László a avut reprezentații la Grădinița „Licurici” (luni, 19 noiembrie), pe scena Teatrului „Puck”, la Azilul pentru vârstnici „Szent Kamill” (marți, 20 noiembrie) și la Grădinița „Rază de soare” din Cluj-Napoca (miercuri, 21 noiembrie). Nu în ultimul rând, joi, 22 noiembrie, a avut loc premiera spectacolului „Călătorie în lumea poveștilor”, a cărui regie este semnată de Varga Ibolya.

Comments

comments