Spectacolul „Cartea cu Apolodor”, din nou pe scena Teatrului „Puck”
Unul dintre cele mai iubite spectacole pentru copii revine în această perioadă la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, programat pentru duminică, 7 noiembrie (de la orele 10 și 12.30) și marți, 9 noiembrie (de la ora 18). De asemenea, sâmbătă, 6 noiembrie (de la ora 11), va fi prezentat spectacolul „Kolozsvári mesék”/„Poveşti clujene” în regia Ibolyei Varga, inspirat din istoria Clujului.
Programul săptămânii a început cu spectacolul „Aventurile lui Puck”, după William Shakespeare, în regia lui Cristian Nedea (desfășurat marți, 2 noiembrie), iar miercuri, 3 noiembrie a fost prezentat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.
La final de săptămână, mai exact sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 11, este programată o reprezentație a spectacolului „Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga. Poveștile fac parte dintr-un volum semnat de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan, şi sunt inspirate din întâmplări şi personaje reale ale Clujului (din secolele IX -X şi până la începutul secolului XX).
„Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul îşi propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraş frumos trăim, ce istorie interesantă are şi, totodată, să înveţe că trebuie să respecte moştenirea spirituală şi culturală a acestuia”, subliniază regizoarea.
Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Giriti Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Un spectacol cu personaje de neuitat
Duminică, 7 noiembrie, de la orele 10 și 12.30, cei mici au întâlnire cu Apolodor, unul dintre cele mai iubite personaje de pe scena instituției clujene.
“Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Esti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cânţi, plângi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atât de original încât nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat”, a scris Ioana Pârvulescu în “Scrisoarea unui critic literar către un prieten pinguin”.
Spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum a fost pus în scenă de regretata Mona Marian, iar scenografia a fost semnată de Epaminonda Tiotiu. Sculptura este semnată de Florin Marin, iar muzica de Corina Sîrbu. În distribuţie: Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Mai multe detalii, aici
Reguli de acces
Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind COVID 19, care atestă una din următoarele situații:
– sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)
– au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).
Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.
Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
Evenimentele se vor desfășura cu participarea a maximum 30 de persoane.
Scanarea codulului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.
Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare TOATE condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.
Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.