Primele spectacole ale lunii februarie la Teatrul „Puck”: „Legenda Sfântului Ladislau” și „Ivan Turbincă”
Două spectacole mai noi ale Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor fi prezentate la sfârșitul aceste săptămâni pe scena instituției. Este vorba de „Legenda Sfântului Ladislau”, în regia lui Szentirmai László, programat pentru sâmbătă, 3 februarie, de la ora 11 și de „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă, în regia lui Ion Iurcu, care va fi prezentat duminică, 4 februarie, de la orele 11 și 12,30.
„Legenda Sfântului Ladislau”/ „Sziklahitű Szent László”, spectacolul programat pentru sâmbătă, 3 februarie, de la ora 11, este scris, proiectat și regizat de către Szentirmai László. Conceptul propus de artist îmbină lumea vizuală a vechilor codexuri cu pasiunea față de tehnica „Paper Theater” (ilustrând povestea prin jocuri de umbre și siluete).
Conform viziunii regizorului, Sfântul Ladislau a fost singurul rege din istoria maghiară care a reușit să țină ordine păstrându-și tot timpul integritatea.
”Pentru tineretul de astăzi trebuie demonstrat – fie prin legende, fie prin istorie – că există și a existat, iată, exemplul: se poate trăi și așa. Faptul că Ladislau a fost sanctificat este important fiindcă maghiarimea – care a adoptat creștinismul la momentul oportun în Europa aflată într-o permanentă schimbare și mișcare – a contribuit și ea cu sfinții proprii, cu modele relevante în epoca respectivă. În prezent acest lucru ar fi mult mai dificil…”, precizează regizorul.
Szentirmai László este un cunoscut teoretician și specialist de teatru de păpuși din Sárospatak (Ungaria), unde activează ca profesor de teatru de păpuși la universitate. A fost membru de conducere în organizația din Ungaria al Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor (UNIMA), și este președinte al Asociației Păpușarilor din Ungaria.
Muzica este semnată de Kötő Áron, Kocsis Tűnde este asistent de regie, iar interpretarea la violină îi aparține lui Vincze Dalos Csilla. Sound design: Venczel Péter. În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, László Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Rekita Rozália, Domokos Szabolcs, György László, Okos Attila Akos și Urmánczi Jenő.
Spectacolul se joacă în limba maghiară.
Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Ivan Turbincă revine pe scena Teatrului „Puck”
După premiera din 21 ianuarie, spectacolul „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă va avea două noi reprezentații duminică, 4 februarie, de la orele 11 și 12,30. Este un spectacol foarte viu, antrenant și amuzant, asezonat cu muzică și dialoguri pline de haz cu publicul.
Tema spectacolului este reprezentată de alegerile pe care le facem în fiecare zi și puterea lor de a ne schimba viața.
”M-a atras tema din poveste, e un pic mai reală, despre viață și moarte, se pun niște întrebări existențiale”, mărturisește Ion Iurcu, cel care a realizat scenariul (alături de Oana Rogojină), scenografia și regia spectacolului. De asemenea, acesta este și actor în distribuție, alături de Ramona Atănăsoaie. Pictura este semnată de Nelu Pitic.
Spectatorii mai mari sau mai mici vor regăsi în această variantă a poveștii un Ivan Turbincă bun și generos, vesel nevoie mare, dornic să urmeze povețele din bătrâni.
”E o poveste mai puțin mediatizată și cunoscută în rândul copiilor, tocmai pentru că are o temă destul de dură. Nu ar trebui să ne ferim să discutăm despre moarte, despre bine și rău, despre Diavol și alte personaje care apar în poveste. Este un spectacol despre despre toate acestea, dar mai ales despre alegeri”, subliniază Iurcu.
În viziunea lui Iurcu, fiecare trăiește în viața reală în Iad sau în Rai, în funcție de alegerile de zi cu zi.
„Chiar dacă tema poveștii este gravă, spectacolul a fost realizat într-o cheie comică. Toate situațiile devin amuzante. Până și Dracul, personaj mai degrabă fioros, ajunge de data asta să fie simpatic, ca un mic animal care face tot felul de șotioare, dar este pus rapid la punct”, precizează Ion Iurcu.
Un alt detaliu special ține de scenografia spectacolului. Povestea este redată pe scenă prin răsfoirea paginilor unei cărți.
”Unul dintre scopurile pe care mi le-am propus cu acest spectacol este promovarea lecturii, a plăcerii de a citi. Le sugerăm copiilor că deschizând o carte pot descoperi lumi noi acolo. Ține doar de ambiția fiecăruia de a trece peste plictiseala de moment și a repeta exercițiul de a crea în imaginație fiecare scenă”, mai spune Iurcu.
Spectacolul se joacă în limba română.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.