„Povești clujene” și „Croitorașul cel Isteț”, la Teatrul „Puck”, în weekend
Povești faimoase din istoria Clujului, precum și aventurile de necrezut ale personajului Croitorașul cel Viteaz vor fi prezentate pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la sfârșitul acestei săptămâni.
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 11, este programată o reprezentație a spectacolului „Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga. Poveștile fac parte dintr-un volum semnat de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan, şi sunt inspirate din întâmplări şi personaje reale ale Clujului (din secolele 9 -10 şi până la începutul secolului 20).
”Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul îşi propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraş frumos trăim, ce istorie interesantă are, şi, totodată, să înveţe că trebuie să respecte moştenirea spirituală şi culturală a acestuia”, subliniază regizoarea.
Prima poveste are în centru o fetiță mai băiețoasă din fire, care se împotrivește mereu normelor familiei. A doua poveste se petrece în secolul 16, în perioada atacurilor turcești. Protagonistul acțiunii este un tânăr apicultor care ajunge să salveze Clujul cu ajutorul albinelor. A treia poveste se petrece la finalul secolului 19 și are legătură cu primul tramvai al orașului, cu locomotivă cu aburi. De asemenea, este evocat momentul în care ajunge la Cluj complexul statuar Matei Corvin.
Distribuţia spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Duminică, 13 octombrie, de la orele 11 și 12.30, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul „Puck” spectacolul „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita.
Descoperindu-şi puteri nebănuite, „că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură”, Croitoraşul cel Isteț pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui. Aflat în încercarea de a se întrece în putere cu Uriaşul Bebe şi cu Marele Uriaş, el realizează că, de fapt, adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii. Cei doi uriași ar fi putut să-l răpună într-o clipă, dacă micul nostru erou nu ar fi născocit probe istețe și îndrăznețe care să îl scoată din bucluc.
Astfel, pe drumul de întoarcere către casă, încântat de a doua sa mare victorie, acesta le spune tuturor celor pe care îi întâlnește în cale că în viață „nu contează înălțimea, ci contează istețimea!”.
Distribuția este alcătuită din Iulian Lungu și Laura Corpodean.
Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.