MINA Cluj lansează MINA Kids și spectacolul imersiv „Cosmos – Descoperă tainele universului”
MINA, Museum of Immersive New Art, deschide la Cluj cel mai mare centru de artă imersivă din Europa, iar odată cu acesta inaugurează două experiențe extraordinare: spațiul dedicat copiilor, MINA Kids, și noul spectacol imersiv Cosmos – Descoperă tainele universului, prezentat de Kaufland România.
Acest spațiu inovator aduce arta, tehnologia și educația împreună într-o experiență captivantă pentru toate vârstele.
MINA Kids – aventuri interactive pentru mințile curioase ale copiilor
MINA Kids este un spațiu creativ dedicat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, care ocupă peste 500 de metri pătrați și include 15 instalații interactive, educative și distractive. Fiecare instalație îmbină jocul cu învățarea și stimulează curiozitatea și creativitatea copiilor într-un mod unic. Printre cele mai inovatoare instalații se numără:
● Doodle Magic Board, un panou interactiv dedicat explorării sistemului solar. Copiii pot apăsa pe diverse puncte pentru a descoperi animații colorate și informații fascinante despre planete și comete, dezvoltându-și astfel cunoștințele despre univers în timp ce se joacă;
● Living Drawings, o experiență în care desenele copiilor prind viață prin intermediul proiecției. Tema principală este lumea subacvatică, iar copiii își vor putea vedea propriile creații integrate în proiecție, oferindu-le o legătură directă cu universul marin și încurajându-i să exploreze biodiversitatea;
● iSandBOX, o instalație inovatoare care folosește realitatea augmentată pentru a transforma nisipul într-o suprafață 3D interactivă. Copiii pot modela terenuri și crea lumi fantastice cu propriile mâini, învățând în același timp despre fenomene naturale, într-un mod captivant și educativ;
● Laser Gun, un joc activ unde copiii pot folosi pistoale laser pentru a interacționa cu diferite tinte din cadrul proiecției. Această instalație stimulează coordonarea fizică, învățându-i pe cei mici și importanța lucrului în echipă, totul prin distracție;
● Space Jumper, un set de 9 trambuline, fiecare reprezentând o planetă din sistemul solar, oferindu-le copiilor o adevărată aventură spațială. La fiecare săritură, planeta pe care se află copilul se luminează, iar numărul săriturilor este contabilizat și proiectat în timp real. Acest număr influențează și avatarul aflat pe trambulină, care evoluează pe măsură ce copilul sare mai mult, trecând de la o broască țestoasă la un jaguar, în funcție de progres.
”Am creat acest spațiu pentru a stimula creativitatea și a oferi copiilor oportunități de învățare prin joacă. Prin aceste instalații, copiii vor avea șansa să exploreze arta și tehnologia într-un mod interactiv și captivant, care le dezvoltă imaginația și abilitățile prin joc,” au declarat co-fondatorii MINA.
”Cosmos – Descoperă tainele universului” – un spectacol imersiv fascinat
Pe lângă zona dedicată copiilor, MINA Cluj prezintă și noul spectacol imersiv Cosmos – Descoperă tainele universului, o producție spectaculoasă semnată de Les Ateliers Nomad, cu coloana sonoră realizată de Alexei Țurcan. Spectacolul le oferă vizitatorilor o incursiune fascinantă în misterele cosmosului, explorând Sistemul Solar, planetele, stelele și cuceririle umane în spațiu. Acesta este unul dintre spectacolele care va putea fi văzut alături de Monet în cadrul unui interval.
Un aspect special al acestui spectacol îl reprezintă imaginile unice cu Dumitru Dorin Prunariu, singurul și primul cosmonaut român care a zburat în spațiul cosmic, ca parte din misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos”. Imaginile capturate în această experiență uluitoare din spațiu vor putea fi văzute în cadrul show-ului imersiv pregătit de MINA. Fragmentele video de arhivă sunt extrase din filmul documentar românesc de scurtmetraj ”Opt zile în cosmos”, regizat de David Reu.
Bilete și program
Biletele pentru Cosmos – Descoperă tainele universului și MINA Kids sunt disponibile pe site-ul MINA Cluj. Prețurile biletelor pentru MINA Kids sunt: 40 lei – bilet copil și 20 lei – bilet adult și oferă acces în spațiul de joaca, timp de o ora.
Pentru spațiul imersiv, unde sunt expuse spectacolele Cosmos și ”Monet: The Immersive Show”, primul spectacol de artă imersivă dedicat marelui artist Claude Monet organizat vreodată în România, prețul unui bilet este de 50 lei – bilet adult si 40 lei – bilet copil, iar intervalul durează o ora, timp în care pot fi vizionate spectacolele Monet, Cosmos și încă două care vor fi anunțate în curând.
Cei interesați sunt încurajați să își rezerve locul din timp.
MINA Cluj, program de vizitare:
● Miercuri – Vineri: 12:00 – 21:00;
● Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 21:00;
● Luni și Marți: închis.
MINA Cluj, un pol cultural innovator pentru Europa
Cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați, MINA Cluj, prezentat de Banca Transilvania, oferă un spațiu modernizat unde arta și tehnologia se îmbină pentru a crea experiențe de neuitat. De la proiecții spectaculoase de artă clasică și contemporană, până la explorări educative ale misterelor universului, MINA Cluj este locul în care inovația și creativitatea prind viață.
Despre MINA Museum of Immersive New Art
MINA, Museum of Immersive New Art, este un concept unic în România care aduce împreună arta și tehnologia într-un mod inovator. Cu locații permanente în București și Cluj, și prin proiectul itinerant MINA Pop-Up, care a vizitat orașe precum Iași și Timișoara, MINA oferă experiențe interactive și educative pentru toate vârstele, într-un mediu senzorial unic.
În noiembrie 2024, MINA Cluj va deveni cel mai nou spațiu al MINA Museum of Immersive New Art, dar si unul dintre cele mai mari centre de artă imersivă din Europa.
Fiecare spațiu MINA este echipat cu tehnologie de ultimă generație și oferă o varietate de show-uri imersive, de la proiecții spectaculoase de artă clasică și contemporană până la explorări educative ale misterelor naturii și ale universului. Prin această abordare multidisciplinară, MINA își propune să promoveze inovația, să creeze experiențe care inspiră și să deschidă noi frontiere în educație, artă și tehnologie.