“Judecata poveştilor”, un spectacol interactiv cu Magicianul Marian Râlea, la Cluj-Napoca

Magicianul Marian Râlea urcă din nou pe scenă, în faţa copiilor, în spectacolul „Judecata poveştilor”, care va fi prezentat şi la Cluj-Napoca, în 15 mai 2015. Acesta este, de fapt, un program interactiv, pentru copii şi părinţi deopotrivă, urmând să fie prezentat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, de la ora 18.
“Judecata poveştilor” este prezentat ca un spectacol interactiv, în cadrul căruia copiii urcă pe scenă şi devin eroii cei buni şi frumoşi ai basmelor. Ca într-o adevărată magie, “înarmaţi” cu doar câteva elemente de costum şi de decor, ei învaţă să-şi înfrângă teama şi să lupte vitejeşte cu duhurile rele, cu forţele cele întunecate din poveştile românilor, de ieri şi de azi.
În plus, spectatorii vor avea câteva surprize de la cele mai cunoscute personaje din poveşti, care nu mai vor să fie ceea ce sunt. Aflăm, de pildă, dorinţa lupului de a nu mai fi un personaj rău. Citind aceasta, şi multe altele, Magicianul poveştilor (Marian Râlea, omul şi actorul cu “lipici” la cel mai adevărat public – copiii) a analizat „necazul” fiecăruia în parte şi s-a gândit că … pe bună dreptate nici căpriţa nu este atât de bună pe cât pare, poate că Cenuşăreasa şi-a pierdut intenţionat pantofiorul şi că există posibilitatea ca zâna să fi greşit când l-a transformat pe Pinocchio din păpuşă în om, căci dacă avea nasul din lemn nu mai era răcit niciodată. Astfel, “Buna poveştilor” îi va apăra pe cei buni, Magicianul pe cei răi, iar publicul va decide cine are dreptate.
Spectacolul este dedicat copiilor, părinţilor si bunicilor (recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani.
Locaţie: Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca
Data: 15 Mai 2015
Ora: 18
Durată spectacol: 1 oră
Pret bilet: 25 lei/loc