Final de ianuarie cu spectacole pline de magie la Teatrul „Puck”

Prima lună a anului 2022 se va încheia în curând la Teatrul de Păpuși „Puck” cu trei spectacole apreciate de cei mici: „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga (sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 11), „Povestea celor trei veverițe”, în regia Danei Bonțidean (duminică, 30 ianuarie, de la ora 11 și 12.30) și „Crăiasa Zăpezii” (luni, 31 ianuarie, de la ora 18).

Primele reprezentații ale săptămânii în cadrul instituției clujene au fost „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu (luni, 24 ianuarie), „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan (marți, 25 ianuarie) și „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László (miercuri, 25 ianuarie).


Spectacol cu întâmplări reașteptate

Sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 11, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Aventurile lui Plüm-Plüm”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Prima parte a spectacolului are personaje clasice: apare un crai, o prințesă și un balaur, iar în a doua întâlnim un jandarm nostim, care intră în conflict cu motanul răutăcios Pluf.

Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.
În distribuție: Balogh Dorottya,  Giriti Réka,  Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.
Asistent regie: György László.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.


Spectacol care îi învață pe cei mici să își gestioneze emoțiile

Duminică, 30 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, este programat spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, după Virginia Waters, în viziunea scenică a Danei Bonțidean.

Poveștile raționale sunt un instrument prea puțin explorat și utilizat în educația copiilor în România. În ultimii ani, specialiști ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj au redactat o serie de povești care îi învață pe cei mici să-și construiască rezistența la frustrare, să facă față anxietății sau furiei, dar și să se accepte pe sine.

Teatrul Puck își propune să preia și să extindă acest proiect inedit, prin adaptarea scenică a unor povești adresate copiilor de vârstă preșcolară.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan, Robert Trifan și Adina Ungur. Figurația este asigurată de Cosmin Cîrlea, iar interpretarea audio de Dana Bonțidean și Ionuț Constantinescu.

Scenariul și regia sunt semnate de Dana Bonțidean, scenografia și pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Attila Nagy.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.


Spectacol despre prietenie

De asemenea, luni, 31 ianuarie, de la orele 18, va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu.

Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial.

Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.


Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul  cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, aici.
Mai multe detalii, aici.

Comments

comments