Cipi și motanul Alfonso, eroii scenei la Teatrul „Puck” în weekend
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă la final de săptămână pe cei mici, dar și pe cei mari, cu două spectacole: „Csipike”, în regia Ibolyei Varga, și „Alfonso și vrăjitoarea”, în scenariul și regia lui Decebal Marin.
Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 11, este programat spectacolul „Csipike”/„Cipi”. Eroul cu același nume este stăpânul înțelept al pădurii care se preschimbă sub ispita puterii într-un tiran, stârnind mare îngrijorare în rândul supușilor săi. E o aventură plină de suspans și de învățăminte al cărei final vă așteptăm să îl aflați în sala de spectacole.
Regia este semnată de Varga Ibolya, păpușile și scenografia de Ioana Olăhuţ, iar muzica de Péter Venczel. În distribuție: Urmánczi Jenő, György László, Patka Ildikó, Erdei Emese, Giriti Réka, Kötő Áron, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Csortán Márton, Domokos Szabolcs, Mostis Balázs și Bondár Tibor.
Spectacolul este prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Duminică, 26 ianuarie, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Alfonso și vrăjitoarea”, în scenariul și regia lui Decebal Marin.
Acțiunea se petrece într-un castel părăsit, întunecat, în care toate lucrurile sunt negre. Spectacolul nonverbal îl are în prim-plan pe motanul vrăjit, a cărui viață s-a schimbat brusc atunci când blănița lui a devenit verde, sub vraja stăpânei lui: nu mai poate dormi pe fotoliu pentru că este văzut, nu se mai poate căţăra pe candelabru pentru că este prins, nu se mai poate vârî în pat pentru că este descoperit şi alungat în grădină… în grădina verde!
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar mecanismele de Iulian Lungu, Călin Mureșan și Decebal Marin.
Distribuția este formată din Ramona Atănosoaie, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.