”Bunica pliabilă” încheie stagiunea la Teatrul ”Puck”

Un spectacol neconvențional va avea premiera vineri, 29 iunie, de la ora 18. Este vorba de „Bunica pliabilă”, după Szőcs Margit, în regia lui Jancsó Hajnal. Spectacolul se va juca în limba maghiară și va fi supratitrat în limba română. Tot la finalul săptămânii, spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin, va reprezenta România la Festivalul de Teatru pentru Copii din Kotor, Muntengru.

Bunica pliabilă este un produs inovativ, care ajută orice familie la curățenie, la spălatul hainelor, al vaselor, la gătit și chiar și la pregătirea temelor. Pe spate are un buton, cu care poate fi oprită când nu mai este nevoie de ea. Familia lui Dorka și Dömötör cumpără o bunică pliabilă și toți sunt foarte mulțumiți până în momentul în care butonul se strică. Deoarece este în garanție, părinții o duc înapoi în magazin s-o schimbe. Este o parte a poveștii din spectacolul „Bunica pliabilă”, a cărui premieră este programată pentru vineri, 29 iunie, de la ora 18. Spectacolul va avea o reprezentație și sâmbătă, 30 iunie, de la ora 11.

„Membrii familiei sunt născuți într-o lume a tehnologiei, iar lumea electronică se oglindește în fiecare parte a trupului și a mișcărilor lor. Caracterul uman al bunicii din trecut schimbă viața de zi cu zi a oamenilor mecanizați”, declară Jancsó Hajnal, regizoarea spectacolului.

Povestea este scrisă de Szőcs Margit. Regia și scenariul sunt semnate de Jancsó Hajnal, iar dramaturgia este realizată de Kiss Melinda. Traducerea adaptării îi aparține Melindei Lőnhárt, iar ilustrația muzicală este semnată de Sipos Krisztina. Distribuția este alcătuită din: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, László Réka, Rekita Rozália și Urmánczi Jenő. Sunetul este semnat de Cebrat Szilárd, luminile de Portik Zoltán, iar decorul de Balog Ferencz și Tóthpál Tamás. Regia tehnică este semnată de Kovács Ferenc, iar afișul spectacolului de Kalló Angéla.

Spectacolul se va juca în limba maghiară, iar premiera va fi supratitrată în limba română.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin va fi prezentat în 2 iulie la Festivalul de Teatru pentru Copii din Kotor, în Muntenegru. Ediția din acest an a evenimentului are loc între 1 și 12 iulie și reunește spectacole din țări precum România, Spania, Italia, Croația, Serbia sau Iran.

Comments

comments