Category Archives: Activităţi în oraş

Expoziție de porumbei, păsări de curte și animale mici, la Expo Transilvania

Complexul Expo Transilvania va găzdui în acest weekend cea mai mare expoziție de porumbei, struți, păsări de curte, păsări exotice, peștișori, hamsteri, păuni, fazani, gâște, rațe, prepelițe, iepurași și dihori. Expoziția este organizată de Asociația Columbofilă Albatros și marchează aniversarea a 90 de ani de activitate a organizației. Iubitorii de animale vor putea să admire, în perioada 12-14 ianuarie, exponate din toată România și din Ungaria. Prețul unui bilet este de 5 lei, iar copiii cu vârsta de până la

Read more

WonderPuck: un festival nou, pentru copii și familie

Prima ediție a Festivalului Stradal „Wonder Puck” se va desfășura în Piața Unirii din Cluj-Napoca, de vineri, 15 septembrie, până duminică, 17 septembrie 2017. Potrivit organizatorilor, ”Wonder Puck” este un eveniment de tip open-air adresat întregii familii, care își propune să aducă laolaltă domenii de interes artistic, precum: teatru, muzică, dans, artă vizuală și artizanală. Așadar, pe toată durata festivalului vor avea loc o mulțime de activități educative și recreative dedicate copiilor și familiilor lor. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 15 septembrie,

Read more

Atelier pentru copii la Muzeul Etnografic: ”Cu traista, pe coclauri!”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează în 09 iunie 2017, atelierul pentru copii ”Cu traista, pe coclauri!” în incinta secției în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului Descoperă, învață, joacă-te!, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea I/2017. În cadrul acestui atelier copiii vor fi familiarizați cu mediul înconjurător și cu flora spontană pe care o oferă natura (plante medicinale, plante

Read more

Se deschid porțile LollyBoom, ediția 2017, Cluj-Napoca!

Joi, 1 iunie 2017, se deschid porțile tărâmului LollyBoom, pentru 4 zile de super distracție la cel mai mare festival al familiei din România. Spiridușii au pregătit în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca activități, peste 2000 de ateliere creative și activități pentru absolut toate categoriile de vârstă care se vor desfășura într-un cadru de poveste pentru a vă reaminti cu drag de momentele copilăriei sau pentru a vă bucura de zile relaxante și distractive la fel cum o fac

Read more

#avioanedehartie de 1 iunie, în Parcul Central

Vă invităm cu drag să participaţi la evenimentul “ZBOARĂ ALTFEL. #avioanedehartie DĂRUIEŞTE BUCURIE!” organizat de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj (FDP Cluj) în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Cluj (FCC). Evenimentul se va desfăşura în 1 iunie 2017, în intervalul 10.00-21.00 în Parcul Central din Cluj-Napoca şi este destinat în egală măsură celor mici şi celor mari. Ne vom bucura împreună de copilărie, vom construi împreună avioane de hârtie, vom organiza concursuri şi vă pregătim o tombolă cu premii şi surprize.

Read more

Caravana Veseliei a pregătit patru zile de distracţie, de 1 iunie!

De 1 iunie – Ziua Internațională a Copiilor, Caravana Veseliei a pregătit un eveniment special, aflat deja la a treia ediție, cu activități pentru copii. Împreună cu partenerii și prietenii, Caravana Veseliei îi aşteaptă pe cei mici şi pe cei mari, din 1 până în 4 iunie, între orele 10:00 și 20:00, în Parcul Grigorescu de pe malul Someșului. Vor fi patru zile pline de distracţie, unde participanţii vor cânta, vor dansa, se vor juca şi vor meșteri. Intrarea este

Read more

Atelier pentru copii la Muzeul Etnografic: „Înţelepciunea copilului – jocul”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează în 23 și 26 mai 2017 atelierul pentru copii „Înţelepciunea copilului – jocul” în incinta secției în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Descoperă, învață, joacă-te!”, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea I/2017. În cadrul acestui atelier, copiii vor practica tehnici regăsite în diverse jocuri, adaptate categoriilor lor de vârstă. Se va insista pe dezvoltarea spiritului de echipă și de fairplay, a competiției, a abilităților de

Read more

Lollyboom: sărbătoreşte Ziua Copilului cu un festival dedicat familiei!

Aflat la a treia ediţie, festivalul LollyBoom își deschide porțile pentru patru zile garantate de relaxare, distracție și petrecerea timpului liber într-un mod inedit, în perioada 1-4 iunie 2017, în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca. 200 de ateliere pentru copii Festivalul se adresează publicului larg, tematica fiind diversificată, pentru toate vârstele. Peste 2000 de ateliere creative și educative pentru copii se vor desfășura pe perioada festivalului, iar participarea în cadrul acestora va fi posibilă prin înscrierea pe pagina festivalului,

Read more

Şcoala de muzică The Beat aniversează 5 ani de muzică şi proiecte frumoase

Școala de muzică The Beat sărbătorește anul acesta 5 ani de la înființare, iar evenimentul va fi marcat printr-un concert aniversar major care va avea loc în data de 18 mai 2017, de la orele 18:30, la cinema „Florin Piersic”. “Prin organizarea acestui eveniment dorim să împărtășim cu publicul larg, iubitor de muzică, bucuria și experiența dobândită în decursul celor 5 ani plini cu amintiri superbe, alături de oameni frumoși și talentați”, declară Ligia Popa, profesor și membru fondator al Școlii

Read more

„Prinţesa urbană” vine la Cluj

Burtici Fericite, un proiect al asociaţiei Învaţă să dăruieşti, vine în sprijinul comunităţii locale de mame cu o serie de evenimente şi seminarii unite sub egida Copii liniştiţi, părinţi fericiţi – primul dintre acestea urmând să aibă loc joi, 16 martie, la Casino, în Parcul Central Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc între orele 15.00-19.00 şi le va avea ca invitate pe Ioana Chicet-Macoveiciuc, autoare de cărţi şi blogger influent (printesaurbana.ro), şi pe dr. Hana Decean, dermatolog. Cei prezenți la conferință

Read more
1 2 3 7